UXDE dot Net Wordpress Themes

Infiintare ONG

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (12 votes, average: 4.75 out of 5)

Loading...Loading...
La fel ca celelalte tipuri de firme, si infiintarea unui ONG presupune urmarea unei serii de etape si obtinerea unui numar de documente care urmeaza a fi depuse la Judecatoria din raza sediului Ong-ului ce urmeaza a fi infiintat.

Avand denumirea de organizatii non-guvernamentale sau, prescurtat, ONG-uri, acestea sunt structuri juridice private care isi desfasoara activitatea independent de institutiile statului (de unde non-guvernamentale). Ele se pot constitui din diverse motive sau pentru diferite cauze de interes public, social sau chiar in interesul privat, insa nepatrimonial, al membrilor care fac parte din acestea. Acest tip de organizatii nu au scopul castigurilor financiare, motiv pentru care mai sunt numite si organizatii non-profit.

Daca doriti sa infiintati o organizatie non-guvernamentala, ar trebui sa luati la cunostinta ca acestea presupun existenta a cel putin trei membri fondatori.

Infiintarea unui ONG presupune de asemenea parcurgerea mai multor etape, incepand cu rezervarea numelui organizatiei, constituirea patrimoniului si pana la deschiderea unui cont bancar. Vom discuta aceste etape in detaliu in randurile urmatoare:

Primul pas este, asadar, rezervarea denumirii ONG-ului. Pentru aceasta veti avea nevoie de o dovada, pe care o puteti obtine la Ministerul Justitiei, care sa ateste faptul ca denumirea este legala si ca nu apartine sau a fost rezervat unui alt ONG. Aceasta dovada o veti primi daca veti depune o cerere, iar raspunsul va va fi oferit in maxim 5 zile de la depunerea acesteia la Ministerul Justitiei, fiind valabil pentru trei luni de la data emiterii.

Bineinteles, orice firma, fie ea si organizatie non-guvernamentala, este obligata prin lege sa aiba un sediu social. Dovada existentei acestuia se face folosind urmatoarele documente: contract de inchiriere sau comodat, contract de vanzare-cumparare, de asociere in participatiune, de leasing imobiliar, certificat de mostenitor. Tot pentru sediul social veti necesita acordul vecinilor si asociatiei de proprietari, daca acesta este situat intr-un bloc. In ceea ce priveste stabilirea sediului social al ONG-ului, firma noastra va poate oferi consultanta specializata de care aveti nevoie.

Personalitatea juridica a Ong-ului dumneavoastra este bazata pe doua documente extrem de importante: Statutul si Actul Constitutiv.

Acestea pot fi redactate si atestate de un cabinet de avocatura pentru a fi valabile (de aceasta se pot ocupa avocatii cabinetului nostru). De obicei sunt necesare mai multe exemplare.

In timp ce Actul Constitutiv reprezinta, in esenta, hotararea membrilor fondatori de a infiinta organizatia non-guvernamentala, atribuind de asemenea si functiile de conducere, Statutul defineste in schimb scopul si obiectivele organizatiei, drepturile membrilor fondatori, mentionand totodata patrimoniul si sediul.

Niciun ONG nu poate exista fara un patrimoniu initial, acesta fiind in prezent de 750 lei (reprezentand nivelul salariului minim pe economie), pentru depunerea acestuia urmand a fi deschis un cont bancar.

O alta etapa este obtinerea cazierului fiscal personal de catre membrii fondatori ai organizatiei, de la Ministerul Finantelor prin Administratia Finantelor Publice din zona aferenta locuintei acestora, avand o valabilitate de 30 de zile de la data emiterii.

Dobandirea personalitatii juridice este o alta etapa importanta in constituirea unei organizatii non-guvernamentale si se realizeaza prin depunerea unui dosar la Judecatoria in raza careia se afla sediul viitorului ONG. Dosarul va trebui sa cuprinda urmatoarele documente: cererea de inscriere, dovada privind denumirea organizatiei, cate patru exemplare ale Statutului, respectiv ale Actului Constitutiv, actele care dovedesc legalitatea sediului social, dovada depunerii patrimoniului initial (extras cont banca), cazierul fiscal al membrilor fondatori , precum si un timbru judiciar (19 lei).

Va trebui apoi sa va legalizati incheierea civila si sa va inscrieti in Registrul Asociatiilor si Fundatiilor.

Pentru ca noua organizatie non-guvernamentala sa poata desfasura operatini financiare va trebui sa obtineti un cod fiscal, de la Administratia Finantelor publice, unde, pentru a-l obtine, va trebui sa depuneti doua formulare (de cod 010), o copie al Statutului, o copie a Actului constitutiv, precum si cate o copie a incheierii judecatoresti si a Certificatului de inscriere in Registrul Asociatiilor si Fundatiilor.

O etapa minora care completeaza infiintarea si inregistrarea organizatiei non-guvernamentala este obtinerea imprimantelor cu regim special si a stampilelor , cu rolul de a certifica actele emise de catre organizatie.

O ultima etapa este deschiderea unui cont bancar, pe care o puteti realiza la orice banca de pe teritoriul tarii noastre. Ideal ar fi sa alegeti aceeasi banca unde ati depus patrimoniul initial, pentru ca aceasta ar simplifica notabil multe dintre demersurile ulterioare.

Cabinetul nostru de avocatura va poate oferi asistenta juridica in demersul de infiintarea a unei organizatii non-guvernamentale si va poate usura munca pentru un onorariu favorabil.

Onorariul pentru infiintare ONG in Bucuresti este de 1000 lei si pentru Ilfov este de 1200 lei.

Pentru infiintare ONG in cel mai scurt timp, cu promptitudine si profesionalism, contactati-ne prin formularul de contact sau la:

Tel: 0722 236 175 sau email: office@avocat-firme.info