Activitate prohibită pentru societăţii comerciale reprezinta o activitate ce nu poate face obiectul unei societăţi comerciale, interdicţiile fiind stabilite prin hotărâre a Guvernului (art. 287 Legea 31/1990).
Astfel, nu pot face obiectul activităţii unei societăţi comerciale activităţile care, potrivit legii penale, constituie infracţiuni sau sunt contrare unor alte dispoziţii legale cu caracter imperative, activităţile care constituie, în condiţiile stabilite de lege, monopol de stat:
- fabricarea sau comercializarea de droguri sau narcotice în alt scop decât ca medicament;
- remedii secrete (vrăjitorie, ghicitorie);
- imprimarea hărţilor cu caracter militar;
- fabricarea sau comercializarea de aparatură utilizată în activitatea de interceptare de convorbiri telefonice ori de codificare, fără avizul Ministerului Administraţiei şi Internelor sau cu încălcarea acestui aviz;
- fabricarea, utilizarea sau comercializarea de echipamente care folosesc spectrul de frecvenţe radioelectrice, fără avizul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale sau cu încălcarea acestui aviz;
- activităţi de pilotaj pe sectorul maritim al Dunării de Jos (H.G. nr. 1323/1990).
De asemenea, nu pot face obiect al activităţii unei societăţi comerciale activităţile care constituie monopol de stat:
- fabricarea şi comercializarea armamentului, muniţiilor şi explozibililor;
- producerea şi comercializarea stupefiantelor şi a medicamentelor care conţin substanţe stupefiante;
- extracţia, producerea şi prelucrarea în scopuri industriale a metalelor preţioase şi a pietrelor preţioase;
- producerea şi emisiunea de mărci poştale şi timbre fiscale;
- fabricarea şi importul, în vederea comercializării în condiţii de calitate, a alcoolului şi a băuturilor spirtoase distilate;
- fabricarea şi importul, în vederea comercializării în condiţii de calitate, a produselor din tutun şi a hârtiei pentru ţigarete;
- organizarea şi exploatarea sistemelor de joc cu miză, directe sau disimulate;
- organizarea şi exploatarea pronosticurilor sportive.
Nu constituie monopol de stat fabricarea băuturilor alcoolice în gospodăriile personale pentru consum propriu (art. 2 din Legea nr. 31/1996).
Cabinetul nostru de avocatura va ofera servicii juridice atat pentru alegerea corecta a activitatilor ce pot face obiectul unei societăţi comerciale in conformitate cu dispozitiile legale, cat si pentru infiintarea rapida a unei firme.
Pentru informatii suplimentare, ne puteti contactata prin formularul de contact sau la:
Tel: 0722 236 175 sau email: office@avocat-firme.info